DECIZIA COMISIEI (UE) 2017/1471 din 10 august 2017 de modificare a Deciziei 2013/162/UE in scopul revizuirii nivelurilor anuale de emisii alocate pentru perioada 2017-2020
[notificata cu numarul C(2017) 5556]
ANEXA
COMISIA EUROPEANA, avand in vedere Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, avand in vedere Decizia NR. 406/2009/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera astfel incat sa respecte angajamentele Comunitatii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020 (1), in special articolul 3 alineatul (2) al patrulea paragraf, intrucat:
(1) Decizia 2013/162/UE a Comisiei (2) stabileste nivelurile anuale de emisii alocate statelor membre (AEA) pentru perioada cuprinsa intre 2013 si 2020 pe baza datelor cuprinse in inventarele statelor membre privind gazele cu efect de sera (GES) determinate in conformitate cu Orientarile din 1996 ale Grupului interguvernamental privind schimbarile climatice (IPCC) referitoare la inventarele nationale ale gazelor cu efect de sera, disponibile la momentul adoptarii acesteia.
(2) Dupa adoptarea Deciziei 2013/162/UE, articolul 6 din Regulamentul delegat (UE) nr. 666/2014 al Comisiei (3) a impus statelor membre sa prezinte inventarele gazelor cu efect de sera determinate in conformitate cu Orientarile din 2006 ale IPCC referitoare la inventarele nationale privind gazele cu efect de sera si cu orientarile Conventiei-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice (CCONUSC) privind raportarea inventarelor anuale, astfel cum sunt prevazute in Decizia 24/CP.19 a Conferintei partilor la CCONUSC.
(3) La articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European si al Consiliului (4) se cere Comisiei sa efectueze o examinare a impactului utilizarii orientarilor IPCC din 2006 sau al modificarilor metodologiilor CCONUSC utilizate asupra emisiilor totale de gaze cu efect de sera relevante pentru articolul 3 din Decizia nr. 406/2009/CE, pana in decembrie 2016, pentru a se asigura coerenta dintre metodologiile utilizate pentru determinarea AEA si raportarile anuale ale statelor membre elaborate ulterior examinarii respective.